Frica, cel mai mare duşman al corupţiei
O ţară întragă a urmărit şocată, săptămâna trecută, la postul naţional de televiziune, înregistrarea presupusului flagrant în care fostul ministru al agriculturii, ar fi primit un plic cu bani din partea lui Ioan Mureşan. Efectele imediate? O demisie a unui ministru, negativizarea suplimentară a imaginii cabinetului Tăriceanu şi aşa destul de şifonată şi nenumărate speculaţii asupra sursei scurgerii de informaţii şi a dedesubturilor politice care se ascund în spatele difuzarii de către TVR 1 a înregistrării respective.
Dincolo de acest plan imediat, dincolo chiar de chestiunea vinovăţiei sau a nevinovăţiei lui Decebal Traian Remeş, sau a celorlalţi miniştrii ai cabinetului Tăriceanu, care se află în atenţia DNA pentru presupuse fapte de corupţie, ni se dezvăluie imaginea unei Românii aflată la distanţă de milioane de ani lumină faţă de ceea ce ar trebui să fie un stat de drept şi o societate democratică a Europei moderne.
O ţară în care miniştrii se întâlnesc în baruri pentru a pune la cale găinării incredibile pe seama banului public, evident contra cost, în care parchetul este suspectat că face jocurile politicienilor, cei doi poli ai executivului se faultează reciproc, ministrul justiţiei se bate cu DNA, iar societatea civilă îşi aduce aminte de respectarea drepturilor omului doar din când în când, în funcţie de situaţie şi de numele celui pe care ar trebui să-l apere. O ţară condusă de un guvern care nu a ezitat să blocheze anchetarea propriilor miniştri printr-o ordonanţă de urgenţă, o ţară în care un ministru suspectat de fapte de corupţie demisionează din funcţia pe care o ocupă doar în ultimă instanţă şi sub presiunea considerabilă a opiniei publice.
Nici nu e de mirare în asemenea condiţii că cetăţeanul de rând nu are încredere în instituţiile statului şi în clasa politică, sau că România ocupă ultimul loc printre statele Uniunii Europene în ceea ce priveşte indicele de percepţie a corupţiei. Toate acestea, au drept consecinţă o apatie periculoasă, care se manifestă prin creşterea absenteismului alegătorilor în faţa urnelor şi care conduce la scăderea legitimităţii democratice a instituţiilor statului.
Experienţa ultimilor ani arată că nu există soluţii miraculoase pentru a găsi ieşirea din acest cerc vicios. În mod paradoxal, tocmai cei care arătau cu degetul spre PSD în 2004, sunt astăzi sub lupa DNA, iar electoratul liberal s-ar putea să-i sancţioneze în mod drastic pentru că le-au înşelat aşteptările. Dar, dacă în ceea ce priveşte cazurile de corupţie cele mai mediatizate, PNL a reuşit să „ia faţa” democraţilor, scandalurile şi scurgerile de informaţii care macină credibilitatea justiţiei şi care, într-un final s-ar putea solda chiar cu achitarea vinovaţilor, nu mai pot fi aruncate exclusiv în sarcina acestora. Fiindcă, să nu uităm, Traian Băsescu şi PD, prin fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei şi-au asumat un rol activ în reformarea justiţiei, atât sub aspect funcţional, cât, mai ales, în ceea ce priveşte factorul uman. Şi în acest sens stau mărturie nenumăratele decrete de numire în funcţie de noi magistraţi şi procurori. Aşadar, indiferent dacă Palatul Cotroceni a fost sau nu implicat în scurgerile de informaţii din dosarele de corupţie în care sunt acuzaţi miniştrii cabinetului Tăriceanu, preşedintele şi democraţii au o responsabilitate directă pentru modul deficitar în care funcţionează justiţia în prezent.
Şi atunci, dacă justiţia, ca principală instituţie chemată să lupte împotriva corupţiei nu funcţionează cum trebuie, dacă oamenii politici au dezamăgit, se ridică întrebarea dacă mai poate exista vreo speranţă pentru lupta anti-corupţie. Rolul hotărâtor jucat în demisia ministrului Remeş de către mass-media pare să sugereze că în societatea românească există încă o instituţie care funcţionează şi care poate împinge înainte lupta anti-corupţie. Desigur, nu este vorba aici ca mass-media să îşi asume rolul de instanţă de judecată, dar, dacă este să abordăm situaţia dintr-un punct de vedere pragmatic, atunci vom constata că difuzarea înregistrării incriminatoare în cazul Remeş a forţat actorii politici să adopte comportamentul adecvat. Ba mai mult, scandalul declanşat ar putea chiar să funcţioneze pe viitor ca un element descurajant pentru viitoare acte de corupţie. Aşadar, cel puţin pentru moment, speranţa luptei anti-corupţie din România stă în mass-media şi în funcţia ei de bază: informarea fără perdea a populaţiei.
