Tăriceanu II. De la extaz la agonie
Aşa cum subliniam în analiza de săptămâna trecută, moţiunea de cenzură depusă de PSD ar fi putut pune capat incetitudinilor de pe scena politică. O asemenea perspectivă însă, a fost aproape complet ratată. Cu toate acestea, partea pozitivă a moţiunii este că am asistat la o clarificare a raporturilor dintre partidele parlamentare. Partea negativ este că această clarificare consfinţeşte faptul că guvernul va rămâne dependent de voturile opoziţiei concomitent cu scăderea numărului potenţialilor aliaţi, ceea ce reprezintă o prelungire a impasului politic.
În ciuda faptului că a reuşit să supravieţuiască celei de-a doua moţiuni de cenzură, Guvernul Tăriceanu II nu a ieşit mai puternic. Dimpotrivă, degradarea fără precedent a relaţiilor dintre PNL şi PSD anulează practic ipoteza unui sprijin parlamentar serios pentru legile guvernului. Până nu demult, PSD a fost motivul pentu care cabinetul Tăriceanu nu doar că a reuşit să primească votul de încredere al Parlamentului, dar s-a şi menţinut în funcţie, supravieţuind moţiunii de cenzură iniţiate de către PD şi PLD. Pierderea sprijinului PSD (având drept cauze faptul că în urma asocierii cu PNL, PSD nu a reuşit să crească electoral, şi că PNL a încercat să confişte proiectele social democraţilor precum mărirea pensiilor sau subvenţiile pentru agricultură) lasă Guvernul liberal orfan, cel mai răsunător semnal fiind respingerea cu o săptămână înainte de moţiune a legii privind organizarea guvernului. Moţiunea de cenzură a reprezentat pentru PNL, paradoxal, oportunitatea de a redeschide calea dialogului cu PSD. Oportunitatea a fost pierdută ca urmare a inflexibilităţii PNL în negocierile cu PSD. De fapt, PNL a mimat negocierile oficiale, în discursul public le-a respins permantent, pentru a adopta tactica negocierilor pe sub masă, nu cu PSD ca entitate, ci cu anumiţi parlamentari social-democraţi.
Aceaşi lipsa de flexibilitate a demonstrat PNL şi în relaţia cu Partidul Democrat. Liberalii au preferat conflictul maximal cu Traian Băsescu oportunităţii calmării relaţiei cu democraţii. Din cauza intransigenţei, Guvernul a reuşit practic să-şi anuleze şansele unui sprijin parlamentar solid prin ostilizarea inutilă a principalelor două forţe politice ale ţării (PSD şi PD).
Sprijinul mai mult sau mai puţin oficial, obţinut de guvernul PNL-UDMR din partea Partidului România Mare nu poate compensa voturile PSD în Parlament. În plus, el are consecinţe profund negative asupra imaginii PNL, mai ales în rândul bazinului propriu de susţinători. Este drept că un număr mic de voturi în favoarea moţiunii din partea PRM şi PC ar fi determinat căderea guvernului, dar toate voturile PRM şi PC la un loc nu pot asigura supravieţuirea acestuia. Fără sprijin de la PSD şi PD guvernul nu are practi majoritate. Nu trebuie uitat faptul că împotriva moţiunii au fost doar 152 de voturi, adică parlamentari activi proguvernamentali, pe care s-ar putea conta la votarea legilor. Ca să nu mai vorbim de cazul legilor care necesită o majoritate şi mai importantă, imposibil de obţinut în condiţiile în care PNL a reuşit să-şi ostilizeze grav şi iremediabil celelalte partide mari.
Deşi a supravieţuit moţiunii, Guvernul Tăriceanu II nu s-a slavat. Votarea bugetului va fi practic o a doua moţiune de cenzură. Chiar dacă, într-o încercare de ultim moment de a redeschide calea negocierilor, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat discuţii cu partenerii sociali şi toate partidele parlamentare, răspunsul democraţilor şi al social-democraţilor a fost fără echivoc. Ambele partide au anunţat că nu vor participa la discuţii cu liberalii şi, mai mult, faptul că au propriile variante de buget pe care doresc să le negocieze cu restul partidelor de opoziţie. Deci, nu vor vota bugetul propus de guvern, ceea ce duce la demiterea guvernului.
Climatul politic încărcat de ostilitate, generat cu ocazia votului asupra moţiunii de cenzură sugerează că am asitat doar la amânarea unui deznodământ previzibil: căderea actualului cabinet. Contrar aparenţelor, singurul vinovat pentru acest fapt este conducerea PNL care a reuşit să îşi piardă orice potenţial de negociere în actuala configuraţie parlamentară.
