Buna guvernare şi nivelul de trai
În ciuda ritmului mai scăzut de anul acesta, România a înregistrat în ultimi 7 ani o creştere economică constantă. Aceasta, dublată de o scădere importantă a ratei inflaţiei sugerează faptul că nivelul de trai al românilor ar fi trebuit să fie mai ridicat decât cel de acum câţiva ani. Totuşi, în ciuda boom-ului imobiliar şi a creşterii achiziţiilor de maşini, creşterea economică nu este vizibilă în calitatea vieţii, decât într-o măsură destul de redusă dacă ne raportăm la situaţia majorităţii populaţiei. Acest lucru este confirmat în primul rând de indicii calităţii vieţii care arată inegalităţi profunde în ceea ce priveşte nivelul de trai al diverselor categorii de populaţie. De exemplu, la sfârşitul anului 2006, Venitul mediu brut pe persoană în mediul urban era, mai mare cu 47% faţă de venitul mediu brut pe persoană în mediul rural. De asemenea, deşi veniturile au crescut în ultimii ani, convergenţa preţurilor din România cu cele din UE este mai rapidă decât convergenţa salariilor. În România, preţurile au o viteză de convergenţă mult mai rapidă (sunt la 53% faţă de media UE), faţă de dinamica salariilor, comparativ cu cea din UE (doar 11,2% faţă de media UE).
Una din cauzele pentru care această creştere economică nu se reflectă în nivelul de trai trebuie căutată în politicile guvernamentale care distribuie şi redistribuie resursele. Faptul că resursele pe care le acumulăm nu sunt redistribuite în mod judicios ţine până la urmă de filosofia de guvernare şi de priorităţile guvernământului central. Din păcate, guvernele noastre nu ştiu nici să cheltuie cu eficacitate socială resursele, dar nu ştiu nici să atragă resursele ieftine sau gratuite cum ar fi fondurile europene. În condiţiile în care gradul de absorţie al fondurilor de preaderare a fost unul extrem de scăzut, iar al celor post-aderare este egal cu zero acest deziderat este departe de a fi atins. La toate aceste se adaugă dificultăţie cu care se confruntă actualul guvern din cauza sprijinului parlamentar slab, lucru care îl face vulnerabil, deci concentrat exclusiv pe supraviţuire politică.
Pentru a transpune creşterea economică în creşterea calităţii vieţii românilor, este nevoie de o bună guvernare pe care însă actualul cabinet nu pare a fi capabil să o asigure. În momentul actual, se întrevăd trei soluţii pentru ieşire din actualul impas. Prima, care are costurile cele mai mici, presupune construirea unei noi formule guvernamentale negociate pe actuala configuraţie parlamentară şi având ca bază conceptul marilor alianţe trans-ideologice despre care am vorbit în analiza de săptămâna trecută. Pentru ca un astfel de compromis să fie realizat este nevoie ca fiecare dintre cele trei partide - PSD, PNL, PD - să se concentreze strict asupra unui program de guvernare cu priorităţi care să depăşească ciclurile electorale.
Eşecul primului scenariu deschide două noi posibilităţi. Al doilea scenariu priveşte formarea unui guvern de tranziţie (de tip Stolojan 1991) cu misiunea de a pregăti organizarea următoarelor alegeri. O astfel de variantă este totuşi mai puţin paluzibilă având în vedere că s-ar irosi aproape un an într-o administrare inerţială a treburilor publice, în locul coordonarii lor după un program coerent cu priorităţi asumate politic. În fine, al treilea scenariu priveşte organizarea de alegeri anticipate şi formarea unui nou guvern în funcţie de configuraţia rezultată. Numai că, în condiţiile în care alegerile la termen oricum nu sunt foarte îndepărtate în timp, iar electoratul este chemat să se exprime şi în cadrul alegerilor europarlamentate (în această toamnă) şi în cadrul celor locale (primăvara-vara lui 2008) cu siguranţă această soluţie nu este cea fericită, mai ales în ceea ce priveşte participarea democratică şi legitimitatea, deci forţa instituţiilor rezultate (Parlament – Guvern).
România are nevoie în acest moment de politicile consensualiste ale bunei guvernări, nu de conflictul partizan prelungit. Până la urmă, faptul că o acumularea de avuţie ca urmare a creşterii economice nu se regăseşte şi în viaţa de zi cu zi a românului de dincolo de Chitila are drept cauză şi conflictul politic prelungit care a împiedicat o politică guvernamentală seriosă în ceea ce priveşte redistribuirea resurselor. Acesta este motivul principal pentru care nivelul de trai al românilor are nevoie în acest moment de decizii şi soluţii raţionale luate prin consens care să aducă buna guvernare, nu de reacţii instinctuale provocate de mirosul războiului politic şi care aduc profituri doar pentru politicieni.
