Ipoteza negocierilor pentru un nou Guvern
Declaraţiile principalilor actori politici de după anunţul PSD privind intenţia de a depune o moţiune de cenzură lasă să se întrevadă posibilitatea ca, în eventualitatea în care social-democraţii îşi vor materializa într-adevăr intenţia, să asistăm la prăbuşirea Guvernului Tăriceanu II. Iar un asemenea eveniment poate conduce fie spre organizarea de alegeri anticipate, fie spre constituirea unui nou guvern.
Dincolo de procedura laborioasă prevăzută de Constituiţie la articolul 89, care trebuie îndeplinită pentru a putea fi convocate alegeri anticipate şi de măsura în care există voinţa politică pentru convocarea lor, mai ales că vorbim de un vot secret şi de faptul că, în afară de PD, nicio altă forţă politică nu ar avea interesul de a se prezenta cât mai repede în faţa alegătorilor, un asemenea scenariu ar aduce cu sine o criză politică prelungită pentru cel puţin trei luni şi jumătate. Şi este foarte posibil ca o asemenea criză să aibă un efect negativ asupra indicilor încrederii populaţiei în principalele forţe politice, ceea ce se va materializa pe de o parte într-o nouă ascensiune a partidelor anti-sistem (PRM sau PNG) şi, pe de altă parte, în creşterea absenteismului. Mai mult, în condiţii de alegeri anticipate cu un absenteism major – scenariu foarte plauzibil avand in vedere lectia participarii la referendum – Parlamentul nou ales si Guvernul care se va forma ca rezultat al scrutinului anticipat, indiferent de cine vor fi câştigătorii acestuia, se vor confrunta încă din prima zi de după instalare, cu o lipsa de legitimitate. Un Parlament ales de doar 30 - 40% dintre participantii la vor va fi o institutie si mai nepopulara. Iar Guvernul investiti de un asemenea Parlament, va fi evident foarte vulnerabil. Un alt element demn de luat în seama în legătură cu acest scenariu este şi aglomerarea foarte puternică a calendarului electoral, care iarăşi poate fi un factor favorizant pentru creşterea absenteismului. În sfârşit, un ultim argument împotriva acestei variante este reprezentat de necesitatea ca forţele politice care ar vota în favoarea unei eventuale moţiuni de cenzură să-şi asume până la capăt gestul lor, în condiţiile în care doresc să demonstreze că au o atitudine politică responsabilă.
Analizând cea de-a doua variantă, aceea a unui guvern negociat, trebuie să observăm încă de la bun început faptul că soluţia unui guvern monocolor aproape că nici nu mai poate fi luată în seamă în condiţiile actualei configuraţii a scenei politice şi a conflictelor care par în acest moment insurmontabile între PSD şi PD pe de o parte şi între PD, PLD şi PNL pe cealaltă parte. Acelaşi lucru este valabil de bună seamă şi în ceea ce priveşte varianta unui guvern PSD-PD-PLD, dar şi a unuia constituit pe osatura defunctei Alianţe D.A., ca să nu mai vorbim că un guvern PNL-PSD ar însemna sinucidere politică pentru ambele partide.
Rămâne aşadar o singură alternativă, aceea a unui guvern de uniune naţională, un fel de armistiţiu între principalele forţe de pe scena politică. Dar şi aici există o serie de probleme. Mai intâi, o asociere la guvernare între UDMR şi PRM este complet neplauzibilă, ceea ce înseamnă că unul dintre cele două partide va rămâne în afara guvernării (şi, din considerente ce ţin în special de imaginea externă, este foarte probabil ca acela să fie partidul lui Vadim Tudor). Apare apoi chestiunea programului de guvernare, iar aici lucrurile sunt mult mai complicate, fiindcă ar trebui armonizate atât programe politice dintre cele mai diferite, cât şi orgoliile forţelor politice. Iar dificultatea unei asemenea sarcini reclamă ca ea să fie asumată de un mediator. Şi este evident că o asemenea sarcină nu poate fi îndeplinită decât de un negociator cât se poate de abil, capabil să descopere elementele comune şi să le utilizeze pentru a conferi stabilitate unei asemenea construcţii politice. Conform Constituţiei, acest rol ar trebui să revină în mod normal preşedintelui Traian Băsescu. Totuşi, cel puţin până acum, şeful statului, fie că vorbim de Traian Băsescu I, fie că vorbim de Traian Băsescu II s-a aratat neinteresat să-şi asume acest rol şi rămâne de văzut în ce măsură va fi capabil să o facă.
In concluzie, deşi există multe necunoscute şi în privinţa acestui scenariu, el pare mai plauzibil variantei alegerilor anticipate şi ar avea cel puţin un efect benefic major: consensul dintre principalele forţe politice asupra câtorva politici publice esenţiale, care ar putea reprezenta apoi fundamentul pe care se vor constitui alianţe de guvernare mai trainice decât defuncta A.D.A..
