Despre „seceta” politica româneascã şi politicile mediului
Acum câţiva ani de zile, încălzirea globală şi efectele pe care acest fenomen le aduce cu sine erau departe de a se număra printre subiectele de dezbatere de pe agenda publică românească. În afară de specialişti şi de câteva partide ecologiste fantomă, nimeni nu părea să ia în serios protecţia mediului. Şi cu atât mai puţin decidenţii politici. Puţinul care s-a realizat în ultimii ani pe acest domeniu pare să fi fost făcut mai degrabă sub presiune externă, decât din conştientizarea unei nevoi pe care alte ţări o recunosc de mult.
Lucrurile s-au schimbat însă radical în ultima perioadă. Românii au început să constate pe propria piele, sub arşiţa dogoritoare, că încălzirea globală este un fenomen cât se poate de real sau că despăduririle masive îi lasă fără nici o apărare în faţa apelor dezlănţuite care le înghit casele. Fenomenele meteorologice extreme care au lovit România în ultimii ani, dar şi prognozele alarmante i-au obligat pe români să devină conştienţi de problemele mediului şi să fie interesaţi de soluţiile pentru rezolvarea acestora. Este de aşteptat ca interesul pentru acest subiect să se amplifice, pe măsură ce schimbările climatice au efecte tot mai grave, afectând în profunzime viaţa de zi cu zi a locuitorilor acestei ţări.
Cu toate acestea, în România nu putem vorbi încă de o conştiinţă civică ecologică, iar politicile concrete destinate protecţiei mediului continuă să ocupe un lor periferic în programele partidelor, ca să nu mai vorbim de faptul că ecologiştii îşi fac foarte timid simţită prezenţa pe eşicherul politic. Din păcate, cel puţin deocamdată, preocuparea politicului faţă de problemele mediului nu pare să depăşească domeniul imaginii. Că este aşa o dovedeşte, de exemplu, faptul că guvernul a amânat săptămâna trecută aprobarea unei strategii privind combaterea efectelor secetei, după ce, în prealabil, primul-ministru anunţase în nenumărate rânduri aprobarea de urgenţă a acesteia, pentru a dovedi preocuparea executivului pe care îl conduce vis-a-vis de subiectul în discuţie. Ca să nu mai vorbim de faptul că toate propunerile de strategii şi politici publice au în vedere fenomene punctuale şi că se discută despre implementarea acestora de-abia după ce dezastrele s-au produs. Şi dacă în privinţa administraţiei centrale interesul pentru mediu începe să se manifeste măcar din punctul de vedere al declaraţiilor, la nivel local putem vorbi de un dezinteres aproape total, cu excepţia poate a câtorva cazuri izolate, cum ar fi scandalul retrocedării Parcului Bordei
Este însă de aşteptat ca în următorii 10, 20 de ani situaţia să sufere transformări majore. Dar de această dată nu presiunea externă va fi determinantă, ci cea internă, exercitată de locuitorii oraşelor care se sufocă din pricina poluării, sau decei ai satelor ale căror terenuri se transformă treptat în deşert. Şi, dat fiind că până la urmă politicul este condiţionat de realitate, oamenii politici, partidele şi instituţiile vor fi obligate să dea un răspuns adecvat acestor probleme.
Iar aceasta înseamnă regândirea şi reaşezarea pe noi coordonate a unei palete foarte variate de politici publice, mergând de la sectorul energetic şi orientarea către surse de energie nepoluantă, la înăsprirea legislaţiei privind protecţia mediului sau programe educaţionale, destinate să cultive şi să dezvolte respectul faţă de natură. Desigur, multe dintre aceste măsuri implică pe termen scurt costuri economice şi mai ales sociale foarte ridicate, iar acceptarea lor presupune un laborios proces de dezbatere publică, la care trebuie să contribuie toate forţele societăţii. Şi pentru ca aceste politici să fie implementate în mod coerent, ele ar trebui să transceandă cadrul strâmt al ciclurilor electorale, într-un efort concertat de a înlocui măsurile pompieristice, destinate să facă faţă efectelor, cu implementarea unor strategii pe termen lung, care să se ocupe de cauzele mai profunde ale problemelor de mediu.
pentru Miercuri, August 1st, 2007 la 12:53:
O mare seceta in clasa politica romaneasca. ironia sortii, cel mai de seama reprezentant al secetei este tocmai un….marinar. pacat de tara asta, dar isi merita soarta