Cel mai mare duşman al PSD
Cel mai vizibil partid politic al ultimelor două săptămâni este, detaşat, PSD. După lovitura cu legea pensiilor, social-democraţii au devenit vedetele fără drept de apel ale presei politice. Problema este că PSD nu a crescut în vizibilitate ca urmare a disputelor politice de pe marginea promulgrii pensiilor, ci ca urmare a conflictelor interne. Demisia lui Vasile Dâncu şi strategia de reactivare a lui Adrian Năstase au readus în prim-plan problema scandalurilor interne în cel mai prost moment posibil pentru social-democraţi. Practic, punctele importante marcate prin iniţierea proiectului de lege privind creşterea pensiilor au fost, în bună măsură, anulate de ieşirile publice ale unor membrii marcanţi ai PSD.
Din acest punct de vedere, este emblematic pentru evoluţia politică a social-democraţilor din ultimii 2 ani şi jumătate faptul că toate momentele importante în care părea că PSD revine în forţă, au fost torpilate de… oameni din PSD. La sfârşitul lui 2005, pe fondul divergenţelor de la vârful puteiri, PSD depăşea pentru prima dată 30% în sondaje şi părea că a trecut peste şocul pierderii alegerilor. O lună mai târziu, explozia scandalului Mătuşa Tamara a spulberat procentele PSD care a căzut în zona lui 20%.
Astăzi, la un an şi jumătate distanţă, PSD se află într-o situaţie similară din punctul de vedere al mecanismelor de blocare a creşterii. După ce a iniţiat şi a obţinut aprobarea şi, în final, promulgarea legii privind creşterea pensiilor, una dintre măsurile cu impactul cel mai ridicat din ultimii ani asupra unor categorii largi de cetăţeni, activi politic (pensionarii au cea mai ridicată rată de participare la vot), PSD pare incapabil să valorifice la maximum efectele acestei măsuri de sorgine social-democrată. Cauza? Disputele interne din interiorul partidului. Marele paradox al acestei situaţii constă în faptul că reproşurile formulate conducerii PSD de Vasile Dâncu sau de Adrian Năstase cu privire la identitatea de stânga a PSD, capacitatea de a face politică pentru oameni, de a promova proiecte şi programe concrete vin în contextul în care PSD a dus până la capăt cel mai important proiect social de după 1989. Un proiect social care consolidează îi identitatea de stânga, care arată o viziune politică proprie şi care îl apropie de oameni.
Prin urmare, este pe deplin întemeiată concluzia că cel mai mare duşman al PSD nu este nici Traian Băsescu, nici PD, nici PNL. El trebuie căutat în PSD, în faptul că, întâmplător sau nu, fiecare mişcare, fiecare gest ofensiv care are potenţialul de a relansa acest partid este anulat ca urmare a unor scandaluri interne declanşate fix în momentele cele mai nepotrivite.
Deliberate sau rodul unei structuri stufoase cu prea mulţi lideri orgolioşi, scandalurile interne sunt cele care ar putea scufunda PSD. În condiţiile în care, folosindu-şi forţa parlamentară, şi profitând de contextul special al guvernării minoritare, PSD şi-a impus propria agendă de politici asupra guvernului, deci se comportă ca un partid care produce politici publice utile social, chingile care tin în loc PSD-ul nu mai sunt legate de performanţa politică, ci de convulsiile din interiorul partidului.
Gestionarea bună pe de o parte, sau manipularea conflictelor din interior pe de altă parte, reprezintă soluţia care va permite PSD-ului să respire, respectiv, soluţia care va ajuta adversarii PSD-ului să-l îngroape. În acest sens, evocatoare este strategia aplicată de Traian Băsescu care a împărţit cu generozitate laude clujenilor din PSD cu singurul scop de a stimula conflictele interne prin alimentarea ostilităţii restului partidului faţă de “privilegiaţii” de la Cluj. Şi unii şi alţii au căzut în capcană, confirmând concluzia acestei analize. Cel mai mare duşman al PSD trebuie căutat în interiorul PSD.
pentru Luni, Iulie 23rd, 2007 la 13:03:
Si cine credeti ca determina aceste conflicte din interiorul PSD? Adica, sunt pur si simplu cauzate de orgoliul unuia sau al altuia sau exista oameni din afara care le provoaca?