Dreapta ideologică vs. dreapta contextuală
Politicul cunoaşte în ultimele decenii un proces accentuat de decredibilizare. Acesta este probabil unul dintre cele mai importante motive pentru care dezbaterile referitoare la clivajul stânga - dreapta, la necesitatea unei asemenea diferenţieri sau la contemporaneitatea sa, nu au stârnit un nivel ridicat de interes în rândul maselor. Totuşi, faptul că acest clivaj există în viaţa politică a unei democraţii este de necontestat. Ultimul exemplu paradigmatic este reprezentat de alegerile prezidenţiale din Franţa, care au adus faţă în faţă exponenţii celor două ramuri ideologice – Patidul Socialist şi Uniunea pentru o Mişcare Populară. Pentru prima dată în ultimii ani, accentul campaniei nu a fost pus pe principalii contracandidaţi, ci pe programele politice prin care Segolene Royale şi Nicholas Sarkozy propuneau reformarea republicii. Viziunea de stânga propusă de Royale se axa pe un pact prezidenţial legitimizat printr-o serie de dezbateri cu cetăţenii francezi. Ea propunea, printre altele, majorarea salariilor şi a pensiilor, precum şi introducerea de noi taxe şi impozite sau eliminarea scutirilor pentru persoanele cu venituri mari.
În schimb, programul propus de Sarkozy stipula măsuri caracteristice dreptei tradiţionale - reducerea fiscalităţii, reducerea numărului de angajaţi in sectorul public. Mai mult, el propunea o redefinire a sistemului de beneficii sociale prin măsuri care să-i oblige pe şomeri să-şi găsească un loc de muncă.
Mulţi analişti consideră că această dezbatere pe idei, pe proiecte, pe soluţii politice la problemele cetăţenilor francezi, explică prezenţa record la vot la alegerile prezidenţiale din luna mai (peste 85%). Poate această abordare ar rezolva şi problema absenteismului la vot în România. Din păcate însă, sunt mulţi factori care blochează o asemenea dezbatere în România anului 2007. Un partid care peste noapte îşi schimbă familia politică, aşa cum s-a întâmplat cu Partidul Democrat în 2005, nu poate fi considerat profund ataşat valorilor sau un promotor sincer al unor politici specifice dreptei.
Suntem într-un moment în care atât stânga, cât şi dreapta trec prin crize de identitate. Însă, dreapta românească, deşi se află la putere şi pare favorită în sondaje, nu pare să emită mesaje de dreapta. Guvernul liberal este promotorul entuziast al propunerilor legislative de stânga ale PSD, în timp ce PD rămâne prizonierul populismului prezidenţial şi al resentimentelor provocate de scoaterea de la guvernare care îl impinge la atitudini extreme faţă de o structură, până nu demult parteneră la guvernare. În ciuda apariţiei celor doi poli de dreapta din ultimele săptămâni, PD - PLD şi PNL – PNTCD – AP, nu există o formaţiune care să promoveze cu adevărat valori, politici, programe autentice de dreapta. Un alt motiv de îngrijorare este expansiunea populismului în discursurile şi acţiunile reprezentanţilor acestor partide.
Un alt motiv pentru care o astfel de diferenţiere clară lipseşte, ţine de cultura politică specifică spaţiului romînesc. Din această cauză, clavajul stânga-dreapta nu s-a manifestat în forma clasică în politica românească. Până la urmă, clivajele reflectă caracteristicile specifice fiecărei societăţi în parte. Totuşi, progresul evident al democraţiei precum şi asumarea, mai mult sau mai puţin voită, a proiectului european par a îndrepta România spre modelul Europei Occidentale. Partidele vor fi astfel nevoite să îşi definească mult mai clar identitatea, iar noile diferenţe de la nivelul societăţii se vor regăsi mai pregnant în diversele programe politice.
Astfel, apariţia unei dezbateri pe proiecte politice nu mai reprezintă o utopie pentru România. Dar pentru asta este nevoie de voinţa reală a tuturor partidelor politice. Într-adevăr, acest proces de schimbare a modului de a face politică este dificil, complex, dar rezultatul ar putea fi benefic pe termen lung: reîntoarcearea cetăţenilor cu faţa înspre politică şi implicarea activă, participarea (peste 45%…) ca formă de control a abuzurilor politicului în formele sale denaturante cum sunt demagogia, populismul, minciuna sau corupţia.
