Băsescu, Justiţia şi… Puterea
Săptămâna trecută, Institutul Pro a făcut publice rezultatele unui studiu interesant cu privire la decretele emise în primele 28 de luni ale mandatului de către Preşedintele Traian Băsescu. Studiul constată că actualul preşedinte a fost deosebit de activ în activitatea emiterii de acte cu valoare juridică (3260), spre deosebire de predecesorii lui, Ion Iliescu (2437) şi Emil Constantinescu (1168). Domeniile care au beneficiat de cea mai mare atenţie din partea lui Traian Băsescu au fost, până acum, justiţia şi armata. Numai în ceea ce priveşte justiţia, şeful statului a emis 1211 acte ce vizează numirea sau schimbarea din funcţie a unor judecători sau procurori, de 20 de ori mai mult decât predecesorii, în condiţiile în care Ion Iliescu e emis 62 de asemenea acte, iar Emil Constantinescu 92.
Aceste date indică o legătura foarte strânsă dintre profilul imagologic al Preşedintelui şi domeniile predilecte în care şi-a exercitat atribuţiile. Încă din campania electorală, Traian Băsescu a încercat să-şi construiscă un profil prezidenţial original, activ/”jucător”, la limita atribuţiilor constituţionale, dar în acord cu aşteptările unei părţi a electoratului (cel puţin cea care l-a votat).
Dincolo însă de comunicarea politică, de planul de imagine, Traian Băsescu a punctat sistematic în planul acţional. Cu aportul decisiv al Monicăi Macovei, preşedintele şi-a concentrat acţiunile cu precădere asupra sistemului de justitie. Numărul foarte mare de acte ce au vizat schimbări de procurori şi judecători, se încadrează perfect în logica unei astfel de poziţionări.
Schimbările din justiţie pot fi interpretate şi ca o încercare a lui Băsescu de a-şi subordona/fideliza domeniul. Numirea judecătorilor şi procurorilor, sunt atribute exclusive ale preşedintelui care poate, sau nu, ţine cont de propunerea miniştrilor de resort. Chiar dacă nu există alte dovezi concrete, cu excepţia statisticii comparate, care să arate că Traian Băsescu are interesul de a-şi subordona cele două instituţi (justiţia şi armata), sunt elemente care sugerează o astfel de interpretare. Legătura solidă dintre preşedinte şi ministrul Monica Macovei, care a dus la creşterea competenţelor celor doi în domeniul Justiţiei în detrimentul CSM, este de notorietate.
Analizând evenimentele cu instrumentele ştiinţei politice, remarcăm faptul că ne aflăm într-o situaţie în care Executivul (preşedintele este parte a Puterii Executive, alături de membrii Guvernului) a exercitat un control deplin asupra Puterii Judecătoreşti, prin cel mai dur instrument pe care îl avea la dispoziţie – schimbările de judecători şi procurori. În acest context, Puterea Legislativă nu a reuşit să echilibreze abuzul Executivului. Deşi Parlamentul a votat o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, ea nu a provocat înlocuirea ministrului. Nici procedura parlamentară a suspendării preşedintelui din funcţie (unul din capetele de acuzare din actul de suspendare privea implicarea preşedintelui in actul de justiţie) nu a avut mai mult succes, ea fiind invalidată la referendum. Prin urmare, argumentele reci ale analizei politice sugerează o situaţie în care una dintre puterile fundamentale în stat – Executivul, a reuşit, într-un context favorabil, ajutat de presiunea publică internă şi internaţională, să îşi impună o dominaţie totală asupra celorlalte puteri – Legiuitoare şi Judecătorească.
Nu discutăm aici despre sprijinul popular dat unei asemenea acumulări de putere. Este firesc, într-o societate democratică tânără, cu multe reflexe autoritariste, ca Executivul, persoana, să fie preferat celorlalte puteri colective. Problema nu este populaţia, ci elita conducătoare care poate asigura sau nu un echilibru minimal necesar prezervării sistemului democratic. În ce măsură, aceste acţiuni ale Executivului vor înfluenţa în bine activitatea sistemului de justiţie rămâne să aflăm în anii următori. Întrebarea la care nu avem încă un răspuns este în ce măsură dominaţia Executivului exercitată în această perioadă se poate transforma într-un precedent periculos pentru funcţionalitatea întregului sistem democratic. Fără un check&ballances solid al puterilor, fără un cadru instituţional care să protejeze democraţia de abuzuri, riscăm să ne lăsăm destinele la mâna unor lideri politici şi a capriciilor lor schimbătoare…
