Între instanţe morale şi formatori de opinie
Dezbaterea publică democratică şi cu atât mai mult o campanie electorală ar trebui să se desfăşoare, în principiu, în mod asemănător unui proces cu juraţi. La fel ca şi aceştia, electoratul se găseşte în situaţia de a alege între doctrine şi programe politice, care de cele mai multe ori, se exclud reciproc, pe baza unor pledoarii partizane. Şi vorbim aici nu doar de discursurile politicienilor, ci şi de luările de poziţie ale diverşilor formatori de opinie, care, din paginile ziarelor, sau de pe ecranele televizoarelor îşi expun punctele de vedere, luând partea unora sau a altora.
Iar asemănările nu se opresc aici. La fel ca şi în cazul procesului cu juraţi, dezbaterea publică nu se poate desfăşura fără aportul unui moderator care, cu imparţialitate şi obiectivitate, se asigură că ea se desfăşoară conform regulilor dialogului democratic şi că niciuna dintre părţi nu încearcă să inducă în eroare electorii-juraţi. Ba mai mult, adesea acesta intervine pentru a clarifica poziţiile părţilor. Şi, dacă în sala de judecată această sarcină este îndeplinită de un judecător, în Cetate ea revine instituţiilor statului şi unor personalităţi emblematice, care joacă astfel rolul de instanţe morale, oferind reperele necesare pentru ca alegătorii să-şi poată forma o opinie. În ochii publicului, instanţele morale ar trebui să fie neutre, să se situeze deasupra tumultului care vine din Cetate, pentru a putea modera cu obiectivitate.
Ca urmare, dacă judecătorul reprezintă, în primul rând pentru juraţi, dar şi pentru restul părţilor implicate în proces, garantul unei dezbateri echilibrate şi imparţiale, acelaşi lucru este valabil şi în privinţa instanţelor morale şi al electoratului. De aceea, atât într-un caz cât şi în celălalt avem de-a face cu o obligaţie morală, ce decurge din responsabilitatea circumscrisă poziţiei deţinute, pe care ar putea-o utiliza pentru a-i manipula pe cei care le-au acordat încredere. Este vorba de obligaţia de a-şi îndeplini rolul ce le revine fără impostură. Fiindcă, în caz contrar, cursul justiţiei ca şi cel al democraţiei ar fi perturbate cat se poate de grav.
Lucrurile nu se desfăşoară însă totdeauna aşa cum este moral şi cu atât mai puţin în spaţiul public românesc. Fiindca, din păcate, sunt nenumărate cazurile de formatori de opinie care, deşi se găsesc pe ştatele de plată ale unui partid sau altul, au pretenţia că exprimă poziţii neutre şi destule personalităţi pe care publicul le consideră instanţe morale, dar care, sub pretextul imparţialităţii, se dedau unor partizanate zgomotoase.
Desigur, nu li se poate contesta drepul la opinie, care este garantat oricărui cetăţean într-o societate democratică. Dar, servindu-se de imparţialitate pentru a-şi ascunde adevăratele opinii, atât formatorii de opinie, cât mai ales cei care joacă rolul de instanţe morale păcătuiesc faţă de public, manipulându-l.
Iar în cazul ultimilor, situaţia este cu atât mai gravă cu cât ei abuzează de încrederea corelativă poziţiei pe care o au în sistemul de valori al societăţii. Pretextând neutralitatea, dar moderând dezbaterea în mod partizan, instanţele morale lipsesc alegătorii de reperele la care aceştia ar trebui să raporteze argumentele diferitelor tabere pentru a putea să judece şi a-şi formula opinia în mod conştient.
Efectul este dezastruos, mai ales în condiţiile în care democraţia românească este încă fragilă, instituţiile sale funcţionează adesea ineficient iar valorile şi principiile sale fundamentale mai au mult până la a se impune în conştiinţa publicului. Fără călăuze şi abandonaţi haosului politic, alegătorii sunt debusolaţi. Unii dintre ei aleg să stea acasă, în loc să meargă la urne, refuzând să mai participe la viaţa Cetăţii. Alţii ajung chiar să pună la îndoială însăşi utilitatea democraţiei şi sunt cuceriţi de doctrinele extremiste.
Desigur, modelul curţii cu juraţi la care ne-am referit aici este unul ideal. Şi în realitate democraţiile sunt departe de a funcţiona într-un asemenea mod. Dar asumarea transparentă, fără impostură, de către formatorii de opinie şi mai ales de către instanţele morale a rolurilor pe care trebuie să le joace pare să fie o condiţie esenţială pentru existenţa lor. Lipsite de sprijinul celor care sunt chemaţi să apere valorile fundamentale, democraţiile sunt ameninţate cu disoluţia.
