Majoritatea transparentă şi responsabilitatea lui Traian Băsescu
După cum era de aşteptat, referendumul de pe 19 mai nu a adus cu sine şi calmarea spiritelor pe scena politică.
După tranşarea chestiunii revenirii lui Traian Băsescu la Cotroceni, partidele politice şi împreuna cu ele întreaga presă, şi-au întors rapid privirea către problema guvernării. A rezultat o adevărată avalanşă de speculaţii legate de viitorul guvernului Tăriceanu, şi, mai ales, o multitudine de posibile scenarii privind ceea ce va urma căderii Guvernului pe care o prognozează tot mai multe voci. Apelând însă la un demers sintetizator, putem spune că variantele puse în circulaţie se împart în două mari categorii: pe de o parte avem posibile construcţii de alianţe la guvernare care se fundamentează pe actuala distribuţie politică a locurilor în Parlament, iar de cealaltă parte scenarii ce conduc către organizarea de alegeri anticipate.
Dincolo de discuţia privind motivaţiile tactice, de comunicare politică ale acestei preocupări redescoperite de către partidele politice, după 19 mai, legitimitatea şi oportunitatea ei este mai mult decât evidentă. Orice actor politic responsabil este obligat să-şi pună problema asigurării unei guvernări stabile şi eficace. Iar în această speţă, responsabilitatea se împarte în trei: între partidele parlamentare fără de care nu putem vorbi de nici o majoritate, primul-ministru care, dincolo de administrarea ţării, are şi obligaţia politică de a-şi asigura o majoritate clară pentru Guvernul pe care îl conduce, şi preşedinte care trebuie să găsească, prin mediere, soluţii pentru ieşirea din criză.
Şi aici ajungem la mult discutata Constituţie şi la modul în care actualul sistem politic şi instituţional împarte responsabilităţile în privinţa constituirii Executivului între partidele politice reprezentate în Parlament şi Preşedintele ţării.
În 2004, Traian Băsescu a utilizat atribuţiile care îi revin în acest sens, desemnându-l pe Călin Popescu Tăriceanu să formeze un cabinet care îi lăsa pe dinafară pe social-democraţi, în ciuda faptului că PSD câştigase alegerile parlamentare. Indiferent dacă prin acest gest preşedintele Traian Băsescu a încălcat sau nu prevederile Legii Fundamentale, nu se poate contesta rolul crucial pe care proaspătul şef al statului l-a jucat în negocierile care s-au purtat atunci pentru crearea forţată a majorităţii necesare creării Guvernului Tăriceanu. Preşedintele a devenit astfel un fel de „părinte moral” al coaliţiei care aducea Alianţa D.A. la guvernare.
Soluţia artificială găsită atunci s-a dovedit între timp falimentară. Dar responsabilitatea morală şi politică care îi revine lui Traian Băsescu, ca urmare a gestului din 2004, este încă actuală, cu atât mai mult cu cât preşedintele a contribuit din plin la falimentul ei.
Dincolo de prevederile constituţionale, nu trebuie uitat că sintagma „majoritate transparentă” este semnată chiar de către preşedinte, care a utilizat-o pentru a discredita guvernul Tăriceanu 2. Iar afirmarea necesităţii ca Executivul să beneficieze de o susţinere parlamentară clară îl obligă pe Traian Băsescu să îşi asume un rol activ în acest sens, implicându-se în negocierile care se desfăşoară în aceste zile.
În caz contrar, priorităţile naţionale la a căror îndeplinire s-a angajat preşedintele în timpul campaniei pentru referendum, devin obiective aproape imposibil de atins, sau cel puţin foarte îndepărtate, dat fiind că fiecare iniţiativă legislativă, indiferent că ea este introdusă de guvern sau de vreunul dintre partidele parlamentare, va trebui îndelung negociată, în condiţii de instabilitate politică permanentă.
Participarea activă a preşedintelui la negocierile pentru constituirea unei majorităţi guvernamentale transparente este aşadar o obligaţie politică, morală şi instituţională a lui Traian Băsescu. Întâlnirea de la Cotroceni de la începutul săptămânii este un semnal că Traian Băsescu a înţeles că nu poate juca un rol pasiv în aceasă privinţă. Ea va reprezenta un prim test, post-referendum, a capacităţii preşedintelui proaspăt reconfirmat de către electorat de a funcţiona în rolul de mediator la care Constituţia îl obligă şi pe care el însuşi şi l-a asumat în faţa acestuia. Înainte de a propune din nou alegeri anticipate, Traian Băsescu este dator din punct de vedere moral şi legal să încerce să găseacă o soluţie în actuala configuraţie politică a Parlamentului. De-abia după eşuarea negocierilor patronate de Cotroceni, preşedintele va fi cu adevărat îndreptăţit să declare că pe baza voinţei celor care au votat în 2004 nu se poate construi o guvernare stabilă şi să ceară alegătorilor români să ofere o rezolvare cu anticipaţie.
