PSD-ul şi poporul
Prima săptămână de campanie pentru referendumul de pe 19 mai a adus cu sine o demonstraţie de forţă din partea Partidului Social Democrat, care a reuşit să adune la marşul şi mitingul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii în jur de 15 mii de oameni. Această participare masivă merită tratată cu atenţie, fie doar şi numai pentru că ea a luat prin surprindere pe toată lumea, făcând din marsul social-democrat de 1 Mai cel mai mare miting politic al ultimilor ani.
Cu siguranţă, nu se poate contesta faptul că mici şi berea au avut şi ele rolul lor in la reuşita acţiunii PSD, dar acest lucru nu anulează capacitatea organizatorică şi de mobilizare a social-democraţilor. Până la urmă, şi întrunirile confraţilor germani, de exemplu, sunt asezonate din plin cu cârnaţi şi bere. Insă, lăsând la o parte aspectele triviale, irelevante pentru analiză, am remarcat faptul că majoritatea participanţilor a fost constitutită din membrii şi simpatizanţi, lucru care arată că PSD se apropie cel mai mult de caracteristicile unui partid de masă.
Dacă PSD va reuşi să îşi menţină această capacitate de mobilizare crescută şi pe viitor, va avea un avantaj important în faţa celorlate forţe politice. Un asemenea atu poate face diferenţa în perspectiva confruntărilor electorale viitoare, mai ales în condiţiile în care spaţiul mediatic se fragmentează, limitând capacitatea de influenţare unilaterală a mijloacelor de comunicare. Referindu-ne însă strict la referendumul de pe 19 mai, în condiţiile în care Curtea Consţituţională a decis că preşedintele poate fi demis cu majoritatera voturilor valabil exprimate, devine evident că, pe fondul unei participări mai reduse, tabăra care îşi va mobiliza mai bine bazinul electoral va fi cea câştigătoare.
Mitingul organizat de social-democraţi trebuie privit şi dintr-o perspectivă ideologică. Hiperbolizarea Zilei Muncii în perioada comunistă, a făcut ca după 1989, partidele şi opinia publică să evite sărbătorirea ostentativă a zilei de 1 Mai. Din această perspectivă, manifestările organizate de PSD au reprezentat o reparaţie istorică prin recuperarea unui simbol care nu este comunist, ci unul de tradiţional de stânga, născut chiar în inima celui mai feroce capitalism, în SUA, la Chicago. Dincolo de implicaţiile electorale, evenimentul a adus cu sine o clarificare doctrinară îmbucurătoare. PSD a dat un semnal al asumării identităţii de stânga de care s-a ferit până acum, cu toate elementele sale simbolice, de la culoarea roşie, până la sărbătorirea prin manifestaţii publice masive a zilei de 1 Mai.
În plan imediat, resortul din spatele acestui demers este legat inevitabil de bătălia electorală cu preşedintele suspendat Traian Băsescu. Pentru a-şi respecta blazonul de partid de mase, PSD a dorit să dea o replică pe măsură asocierii „Băsescu şi poporul”. Cantitativ, demersul PSD este unul reuşit, numărul de manifestanţi adunaţi de social-democraţi fiind mai mare decât numărul manifestanţilor adunaţi de Traian Băsescu în ambele mitinguri. Calitativ, lucrurile sunt neclare, fiind dificil de evaluat calitatea umană a manifestanţilor sau capacitatea lor de influenţare în mediul apropiat.
Marşul celor 15.000 de pesedişti ar putea forţa şi restul forţelor politice să recurgă la acţiuni, dar si la gesturi de clarificare ideologică similare. Avantajele vor fi, până la urmă, de partea alegătorilor români, care vor avea ocazia de a-şi regăsi interesele proprii reprezentate mai clar în ofertele politice şi doctrinare ale partidelor politice. Clivajele de tot felul din societatea românească şi imposibilitatea ca soluţiile punctuale şi determinate de interese de moment ale partidelor actuale să vină în întâmpinarea nevoilor reale ale tuturor grupurilor din cadrul societăţii au împiedicat până acum asumări ideologice masive. De aceea, clarificările doctrinare şi asumarea până la capăt a identităţilor politice reprezintă un pas normal şi absolut necesar pentru modernizarea vieţii politice româneşti.
pentru Luni, Mai 7th, 2007 la 14:25:
interesant
pentru Marți, Mai 22nd, 2007 la 13:08:
ba nu