Democraţia nu are nevoie de lideri providenţiali
Suspendarea de către Parlament a lui Traian Băsescu are semnificaţii multiple pentru democraţia românească. Dacă depăşim dezbaterea partizană încărcată de elemente de ideologie si dispută etică bine – rău, şi rămânem pe tărâmul analizei reci, lucide, avem şansa de a trage concluziile cu adevărat utile de pe urma celui mai important eveniment politic din ultimii ani.
Din punct de vedere al consecinţelor asupra democraţiei şi asupra tipului de sistem politic, suspendarea Preşedintelui de către Parlament este un act politic mai important chiar decât alegerile în sine. Marjele largi de interpretare a cadrului normativ care defineşte sistemul politic românesc îl tranformă într-un organism viu ale cărui caracteristici sunt date de evenimentele majore care il marchează şi devin precedente. De aceea, suspendarea preşedintelui influenţează direct arhitectura sistemului politic românesc, afirmând cu brutalitate supremaţia Parlamentului.
Pentru democraţie, victoria Parlamentului reprezintă o veste bună. Repet, dacă ieşim din dezbaterea ideologică indusă de partizanii preşedintelui în care „Preşedintele = Poporul”, iar „Parlamentul = Corupţii”, victoria unui organism colegial în faţa unei instituţii care afirmă supremaţia unui singur om, reprezintă o victorie a democraţiei. Afişarea propagandistică a sloganului „Băsescu şi poporul” este departe de a fi un semn al democraţiei manifestată sub forma voinţei populare care îl sprijină pe preşedinte. Istoria ne-a arătat de atâtea ori, iar nouă românilor în mod special, faptul că asocierea poporului cu numele unui lider providenţial a dus de fiecare dată la nenorociri. Acestă concluzie nu reprezintă însă un început de pledoarie în favoarea Parlamentului. Dimpotrivă, Parlamentul este în acest moment una dintre cele mai ineficiente instituţii politice româneşti şi, cu siguranţă cea mai puţin populară dintre cele importante. Dar întãrirea peste măsură a puterii preşedintelui nu aduce o echilibrare a raporturilor de fortã institutionale si politice. Dimpotrivã, un preşedinte puternic într-o ţară cu o cultură politică impregnată de viziuni mistico-providenţialiste în care vodă este bun, dar nu-l lasă boierii să facă treabă, ar produce dezechilibre şi mai mari. Întãrirea puterii presedintelui nu va duce neapãrat la o întãrire a statului, ci în primul rând la o întãrire a puterii unui singur om. Nu existã nici un argument valid în universul culturii politice democratice moderne care să susţină un sistem dominat de puterea unui singur om este mai bun decât un sistem dominat de puterea unui organism colectiv. Doar bunele intenţii declarate de un politician reprezintă un fir de aţă mult prea subţire pentru a garanta că sistemul nu se va prăbuşi în haos şi dictatură. Istoria a demonstrat că toţi cei care au încercat sã aplice un asemenea model au provocat de cele mai multe ori catastrofe. Despoţii luminaţi au avut meritul lor în anumite perioade ale istorie, dar doar în situaţia în care întunericul era deplin. Or, în România anului 2007, ţară membră a Uniunii Europene, oricât de multe probleme am avea, tot mai pâlpâie puţină lumina, ceea ce anulează nevoia de despot luminat. Până la urmă, de ce aş crede eu, locuitor onest al cetãtii numite România, cã cetăţeanul Traian Bãsescu este întruchiparea binelui absolut. Cu atât mai mult cu cât cel care îmi spune astãzi cã îmi vrea binele este el însusi un produs al sistemului si a contribuit ieri, alaltãieri, din pozitia de înalt functionar într-un minister, de parlamentar, de ministru, de primar, la functionarea acestui sistem.
Între riscul coruperii unui despot, fie el si luminat, si dificultãtile majore ale reformãrii naturale a sistemului, toate acumulãrile de culturã democraticã pledează pentru varianta a doua. Mai mult, studiile de politică comparată referitoare la tipul de regim arată un fapt foarte important pentru momentul actual. Astfel, regimul parlamentar este considerat a fi cel mai favorabil consolidării democraţiei câtă vreme regimurile prezidenţiale sau cele semiprezidenţiale cu un preşedinte puternic prezintă riscurile unor derapaje către autoritarism.
Suspendarea lui Traian Băsescu este prima mare manifestare românească a celebrului “checks and ballances” – echilibrul reciproc al puterilor însituaţii de abuz - pietra unghiulară a democraţiei moderne de sorginte liberală.
