Scurta pledoarie pentru regimul parlamentar
Anul 2007 a debutat cu o premieră pentru politica romaneasca post-decembristă –iniţierea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui. Traian Băsescu a fost acuzat de încălcarea Constituţiei. Printre principalele motive invocate de iniţiatori, se găseşte imixtiunea preşedintelui în atribuţiile Guvernului, fapt ce a condus, în opinia lor, la un blocaj guvernamental. Actori din ambele părţi ale spectrului politic au identificat ambiguitatea Constituţiei cu privire la atributele celor doi piloni ale puterii executive, preşedintele republicii şi, respectiv, primul ministru, ca fiind una din cauzele situaţiei de criză care s-a instaurat. Aceasta a dat naştere unei polemici aprinse cu privire la necesitatea adoptării unei noi Constituţii, care să clarifice în mod explicit relaţia instituţională între reprezentanţii puterii executive, dar şi raporturile de putere pe linia executiv-legislativ.
Regim parlamentar sau prezidenţial? Literatura de specialitate identifică trei tipuri de regim democratic: parlamentar, prezidenţial şi semi-prezidenţial. O diferenţă importantă între un regim parlamentar şi unul prezidenţial este aceea că, în cel prezidenţial, preşedintele nu are nevoie de aprobarea Parlamentului atunci cand numeşte membrii Guvernului. Prin urmare, membrii cabinetului nu trebuie sa îşi asume răspunderea pentru acţiunile întreprinse în faţa forului legislativ. Pe de altă parte, într-un regim parlamentar, puterea executivă este exercitata de un guvern direct responsabil, pentru deciziile luate, în faţa Parlamentului. Practic, esenţa regimului parlamentar este că aplică într-o măsura mai buna principiul controlului reciproc între ramurile puterii în stat.
Configuraţia instituţională şi politică din România, înclină către introducerea unui sistem parlamentar. Una din principalele critici aduse prezidenţialismului este aceea că promovează o acentuată tendinţă spre autoritarism, în special în ţările în care democraţia şi cultura politică democratică nu au tradiţii bine înrădăcinate. Cum reminiscenţele comunismului nu sunt atat de îndepărtate, iar instituţiile, normele şi valorile democraţiei încă neconsolidate, riscurile alunecării înspre autoritarism sunt foarte mari, cu atât mai mult cu cât România are deja o tradiţie în a produce lideri cu apucături « providenţialiste ». De aceea se simte această nevoie acută de a introduce linii de separaţie foarte explicite între instituţiile puterii executive, astfel încât să nu existe spaţiu pentru “interpretări” ale Constituţiei, iar actorii politici să îşi asume strict prerogativele funcţiilor pe care le deţin. Litera legii este, într-un asemenea context, una din puţinele arme ale democraţiei în lupta împotriva tentaţiei liderilor cu vocaţie autoritaristă de a ocoli şi interpreta normele constituţionale în funcţie de interesul politic.
Slabiciunile regimului prezidenţial. Originile prezidenţialismului se regăsesc în monarhiile absolutiste caracteristice Franţei şi Angliei, în perioada medievală, în care întreaga putere executivă era încredinţată tronului, în timp ce Parlamentul deţinea doar un rol simbolic. Moştenirea istorică face ca regimul prezidenţial să fie mai degrabă asociat cu sistemul majoritar în care câştigătorul ia totul.
Istoria recentă arată faptul că România trebuie să evite orice formă de organizare a statului care ar putea aduce prejudicii libertăţilor fundamentale garantate de Constituţie. Simplul fapt că un preşedinte al republicii ar avea tendinţa de a-şi depăşi prerogativele constituţionale şi ar putea interveni în actul de guvernare reprezintă un motiv suficient de serios pentru a introduce regimul parlamentar, un sistem în care înclinaţia autoritaristă, care a traumatizat mult timp naţiunea romană, este blocată de la bun inceput.
