Restructurarea crizei politice
Primele trei luni ale anului au marcat o dublă criză politică. Una guvernamentală, provocată şi amplificată de conflictele dintre PNL şi PD, respectiv dintre Călin Popescu-Tăriceanu şi Traian Băsescu. Şi una constituţională, politică, mai amplă, provocată de conflictul dintre preşedinte şi Parlament, pe fondul procedurii de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. Restructurarea Cabinetului Tăriceanu prin eliminarea PD de la guvernare a reprezentat în plan politic un pas important pentru stingerea crizei guvernamentale. Una dintre sursele de conflict din interiorul Guvernului a fost îndepărtată. Criza Executivului nu este însă pe deplin încheiată. Preşedintele este în continuare în funcţie şi îşi va folosi la maximum atribuţiile limitate pe line executivă pentru a pune presiune asupra Guvernului. Cea de-a doua dimensiune a crizei – conflictul dintre preşedinte şi Parlament – este accentuată de votarea Guvernului restructurat. Explicaţia? Votul pentru Cabinetului Tăriceanu îi configurează o majoritate parlamentară antiprezidenţială mult mai puternică decât la momentul depunerii în Parlament a solicitării de suspendare din funcţie a preşedintelui. În acest moment, criza este departe de a fi încheiată. Avem un guvern minoritar, care va fi supus la presiuni multiple, dinspre preşedinte, dar şi dinspre Parlament. Avem un preşedinte aflat în procedură de suspendare şi un Parlament cu majorităţi fluide fixate în funcţie de interesele partidelor.
Pe termen scurt, suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu rezolvă doar parţial criza politică. Soluţia crizei este dată până la urmă de mecanismele de autoreglare ale democraţiei. Adică de alegeri. Fie că vorbim de referendum, fie de referendum urmat de alegeri pentru un nou preşedinte, fie de alegeri parlamentare anticipate, întoarcerea la electorat este, până la urma, soluţia radicală la criză în cazul în care mecanismele constituţionale de reglaj nu funcţionează. Dacă nu ajungem la referendum, conflictele preşedinte-Parlament şi preşedinte-Guvern vor fi in continuare active. Dacă ajungem la referendum pentru suspendare şi preşedintele rămâne în funcţie, criza politică s-ar putea amplifica din simplul motiv că Traian Băsescu va folosi votul pentru a-şi întări poziţia de putere prin subminarea adversarilor instituţionali (Guvernul şi Parlamentul). Dacă ajungem la referendum şi Băsescu pierde, vom avea alegeri prezidenţiale anticipate, care vor tine în tensiune scena politiăa, cel puţin până la momentul alegerii unui nou preşedinte. În aceste condiţii, concluzia pe care o tragem este una singura: scena politică românească va fi marcată de o criza politică accentuată. Câştigătorii de pe urma acestei situaţii nu vor fi însă neapărat politicienii cei mai gălăgioşi. Teza potrivit căreia Traian Băsescu şi PD se descurcă de minune în situaţii de criză s-ar putea să nu mai funcţioneze. Societatea românească are deja experienţa unei crize politice prelungite în perioada CDR. Acest lucru va cântări greu şi ar putea da câştig de cauză vocilor raţionale care oferă stabilitate şi proiecte constructive ca alternativă la haosul politic din prezent.
