Ce nu spunem despre uninominal
Cu cât ne apropiem mai mult de data alegerilor generale, cu atât votul uninominal pare să fie mai straşnic contestat. Dacă până acum numai PRM îşi afirmase opoziţia faţă de noul sistem de vot, săptămâna trecută un membru al PSD, tocmai partidul care a militat cel mai puternic pentru uninominal, Andrei Alexandru, declara că intenţionează să solicite preşedintelui amânarea acestuia. Pe de altă parte, aşa-zisa teamă de uninominal era folosită în scop electoral de către PDL, care acuza că PSD şi PNL pregătesc sabotarea aplicării sale în noiembrie. De asemenea, am mai remarcat popularea tabelelor de candidaţi cu nume de jurnalişti ori chiar sportivi, din motive care ţin, după cum era de aşteptat, de notorietatea acestora.
Făcând abstracţie de aceste dispute politice efemere, trebuie să analizăm dacă nu cumva votul uninominal va crea realmente o serie de probleme pe scena politică autohtonă. În mod cert, beneficiile sale (stoparea accesului în Parlament pe criterii de partid, responsabilizarea clasei politice etc) sunt de necontestat, însă trebuie avut în vedere faptul că acest sistem de vot este lansat în România într-o perioadă de instabilitate (politică şi nu numai) fără precedent. Mai exact, tabloul actualităţii arată astfel: un Guvern PNL minoritar, susţinut de un PSD care vrea să-şi impună propriile proiecte, un veşnic conflict între Palatele Cotroceni şi Victoria, un Parlament cu o imagine extrem de proastă în rândul populaţiei, o justiţie politizată excesiv (conform Comisiei Europene) şi nenumărate probleme economice. Nici la nivelul partidelor, lucrurile nu stau mai roz. Tensiunile create după rezultatele proaste la alegerile locale au condus la demisii şi demiteri, la contestaţii şi contestări. În acelaşi timp, rezultatele bune obţinute în plan local de unii reprezentanţi ai partidelor îi legitimează pe aceştia să-şi impună mai puternic punctul de vedere şi influenţa la nivel central.
Situaţia va avea corespondent şi la nivelul Legislativului. Aleşi uninominal, viitorii parlamentari vor căpăta şi ei această legitimitate şi vor deveni mai puţin subordonaţi autorităţii de partid şi mai ataşaţi propriilor interese. Consecinţele acestui fapt merg mai departe de disciplina votului acordat unor proiecte legislative ori unor moţiuni, pentru că ele privesc un act mult mai semnificativ şi anume chiar investirea Guvernului. Legat în mod direct de colegiul său, fiecare parlamentar ales va dori să-şi respecte promisiunile făcute în campanie şi, implicit, să obţină atât banii, cât şi sprijinul guvernamental necesar. Prin urmare, votul pe care îl va acorda (sau nu) prim-ministrului va depinde în mod decisiv de negocierea directă cu acesta sau cel puţin cu viitorul partid de guvernământ. În aceste condiţii, respectarea unei decizii a partidului în această privinţă se va dovedi destul de dificilă. Astfel, fie vom fi martorii formării unor coaliţii ad-hoc pentru susţinerea unei formule a Executivului, fie vom asista la coagularea de majorităţi ostile potenţialului Guvern. Cu siguranţă însă ambele scenarii vor avea în rolul principal parlamentarul mânat nu de curentul dominant al partidului său, ci mai degrabă de propriile calcule. Şi de asemenea, ambele scenarii vor avea ca punct culminant o criză instituţională extrem de serioasă al cărei deznodământ va respecta mai puţin socotelile conturate încă de pe-acum ale partidelor şi mai mult concursul de împrejurări.
Dincolo de aceste previziuni, se impune să reafirmăm convingerea că votul uninominal reprezintă în mod clar soluţia (sau cel puţin una dintre soluţiile) pentru reformarea clasei politice româneşti. Avantajele sale sunt categorice, însă nu trebuie să ne aşteptăm că acest sistem de vot va instaura perfecţiunea. Dimpotrivă, este foarte probabil ca primele sale exerciţii să aibă o serie de efecte negative, care să destabilizeze şi să încâlcească şi mai mult politica românească. Mai grav este că, din nou, cetăţeanul va fi pus la un meschin adăpost faţă de realităţile acesteia.
