Acolo unde bătălia pentru Bucureşti s-a încheiat
După o campanie electorală extrem de agitată, electoratul bucureştean se pregăteşte din nou să meargă la urne pentru a-i alege pe cei care, pentru următorii patru ani, vor conduce din fotoliile de primar destinul Capitalei. Cu două excepţii însă, de acum bine cunoscute: sectorul 2 şi sectorul 3.
Victoria celor 2 primari în funcţie – Neculai Onţanu şi Liviu Negoiţă – au semnificaţii aparte. Onţanu este singurul primar din Bucureşti de după 1989 care câştigă de 3 ori consecutiv primăria, iar Liviu Negoiţă este primarul care câştigă o primărie bucureşteană cu cel mai mare scor din istorie.
Între situţia dintre cele două sectoare apare o similitudine evidentă. Cei doi au obţinut procente mult superioare celor înregistrate de către PD-L, respectiv PSD în cele două sectoare. Aşadar, chiar dacă nu putem exclude contribuţia votului politic la cele două victorii, acesta nu poate fi socotit decât în parte responsabil pentru realegerea ca primari a lui Liviu Negoiţă şi Neculai Onţanu.
Oricine a performat într-un domeniu ştie că drumul spre victorie este foarte greu. Dar mai dificil este să te menţi acolo sus. Iar din această perspectivă, deşi se vorbeşte mult mai puţin despre realegerea primarului sectorului 2, decât despre cea a lui Liviu Negoiţă, victoria lui Onţanu este cu atât mai remarcabilă cu cât aparţine unui om de stânga într-un fief tradiţional al dreptei.
Onţanu a avut o campanie foarte bună. Poate cea mai bună din Bucureşti. Dar pentru a obţine trei mandate de primar consecutive, nu este suficientă doar o campanie de marketing politic profesionistă. Aceasta pentru că oamenii nu pot fi seduşi la infinit cu vorbe goale, acolo unde nu există şi rezultate concrete. Mai devreme sau mai târziu, ulciorul proverbial se sparge, iar electoratul îl pedepseşte prin vot pe cel care l-a minţit. Aşadar, dacă Neculai Onţanu a fost reales ca edil al sectorului 2, aceasta este în primul rând rezultatul modului în care a ştiut să administreze sectorul pe care îl conduce de opt ani de zile încoace. Altminteri, oricât de mult s-ar fi străduit strategii de campanie, victoria sa nu ar fi fost posibilă şi, mai ales, nu ar fi fost posibilă din primul tur, la o diferenţă confortabilă fată de următorul clasat.
Aşa se face că pe Neculai Onţanu nu l-au votat doar simpatizanţii PSD, ci şi mulţi dintre cei care altminteri, în ceea ce priveşte Consiliul Local al Sectorului 2 sau al Capitalei, ori votul pentru Primăria Generală, au ales să pună ştampila pe sigla PNL sau PD-L. De altfel, componenta cea mai puternică a profilului imagologic al lui Neculai Onţanu nu este apartenţa sa politică la PSD, ci capacităţile sale de edil gospodar, de bun administrator, care i-au adus încrederea comunităţii.
Victoria sa ar trebui să se constituie într-un semnal de luat în seamă pentru cei ce se pregătesc să candideze la viitoarele alegeri parlamentare. Ea demonstreză, o dată în plus, evoluţia alegătorului român, mai puţin înclinat spre a asculta consemne de partid, şi mai interesat de alegerea unor buni administratori.
