Din nou despre campania pentru locale
Am intrat deja pe ultima suta de metrii a campaniei electorale. O campanie care, măcar pentru că se desfăşoară la 18 ani de la primele alegeri libere post-revoluţionare, ar fi trebuit să ofere semnele maturizării democraţiei româneşti.
Din păcate însă, şi în ciuda aşteptărilor de care pomeneam, campania pentru locale este departe de aşa ceva. Motivele?
Mai întâi trebuie remarcat faptul că, deşi puţine, elemente de noutate par a fi fost alese special pentru a exemplifica sfaturile de tipul „aşa nu”. Iar aici ne referim în primul rând la ignorarea cu desăvârşire a puterii pe care mass-media şi anumite organizaţii din societatea civilă au ajuns să o aibă în România. Totodată, este vorba despre tendinţa oamenilor de a se delimita de ceea ce li se prezintă de către liderii de opinie ca fiind greşit, din dorinţa de a se conforma majorităţii, reală sau fabricată.
Suntem astfel bombardaţi cu o mulţime de mesaje care de care mai puerile, urechile ne sunt gâdilate într-un mod deloc plăcut de imuri electorale care de care mai ciudate, iar elevii au liber de la şcoală pentru a participa la campanie. Ar fi absurd să susţinem că, din punct de vedere teoretic, o astfel de abordare ar fi una complet greşită. Nu. Este adevărat că mulţi români preferă manelele oricărui alt tip de muzică la fel cum este adevărat că este mai ieftin, gratis, de fapt, să trimiţi elevi să îţi împartă pliantele. Dar pentru a avea succes nu trebuie să te vadă o ţară întreagă. Cei care recurg la astfel de strategii electorale uită un lucru: fiind în campanie, sunt permanent în atenţia presei şi a societăţii civile. Iar reprezentanţii acestora nu vor afirma niciodată că o manea este un imn electoral reuşit sau că încălcarea legislaţiei electorale prin implicarea minorilor este normală. Astfel, cei care poate se desfată acasă cu câte o manea vor fi convinşi că o campanie electorală nu este o petrecere, în timp ce persoanele care sunt deranjate de nunţile dintre blocuri şi care nu agreează ilegalităţilor, vor afla cine sunt acei candidaţi care recurg la practici cu care ei nu sunt de acord.
Pe de altă parte, aşa cum am mai afirmat în analizele noastre, faptul că această campanie nu aduce deloc mult aşteptatele soluţii pentru problemele cetăţenilor. Candidaţii sunt exclusiv preocupaţi să îşi atace adversarii şi să îşi crească notorietatea, nu de prezentarea unor proiecte care, culmea, câteodată chiar există. Ba mai mult, chiar şi atunci când vorbim despre soluţii concrete, acestea nu reuşesc să îşi găsească totuşi drumul către alegători, fiind practic înghiţite de tumultul disputelor sterile.
Felul în care transpare disperarea partidelor şi a candidaţilor de a nu pierde alegerile constituie o altă problemă a campaniei electorale. Într-adevăr, este important să câştigi alegerile dar alegătorii nu trebuie să vadă într-un eventual eşec o lovitură de moarte dată partidului, pentru că atunci acuzaţiile de corupţie capătă mai multă consistenţă, iar poziţiile publice apar ca fiind pârghii pentru controlul instituţiilor. Totodată, partidul apare ca fiind slab, incapabil de supravieţuire.
Toate aceste greşeli ar fi perfect de înţeles dacă ar apărea într-un proiect de strategie prezentat de un candidat. Dar ele reprezintă însăşi campania electorală. Cu alte cuvinte, problema nu este doar la candidaţi ci, mai grav, la cei care se pretind a fi profesionişti în marketing politic: firmele de consultanţă. Acestea dovedesc că se află încă departe de cerinţele unei campanii profesioniste. Fie nu se pricep, fie preferă banii chiar dacă îşi asociază conştient imaginea cu o campanie lipsită complet de calitate şi care trădează interesul alegătorilor. Ceea ce, dacă luăm în considerare faptul că asistăm la o repetiţie la scară redusă pentru viitoarele alegeri parlamentare, unde este de aşteptat ca aspiranţii la fotoliile de parlamentar vor prelua modelul de campanie al celor ce vor fi devenit primari sau preşedinţi de consilii judeţene, nu poate fi de bun augur. Fiindcă, în atari condiţii, este de aşteptat ca introducerea votului uninominal să dezamăgească electoratul, iar reforma electorală să se soldeze cu un răsunător eşec, deloc îmbucurător pentru democraţia românească.
