Cearta care hrăneşte
Nici n-a început bine campania electorală şi conflictele şi-au reluat rolul esenţial în evoluţia politică autohotonă. Liderii de jure si de facto ai partidelor politice au ieşit la pândă, aşteptând pasul greşit al adversarului sau o circumstanţă favorabilă să atace. Iar apropierea îngrijorătoare de momentul fatal al ştampilei puse pe buletinul de vot îndârjeşte lupta pentru supremaţie pe scena politică
De departe, cei mai înverşunaţi s-au dovedit a fi democrat-liberalii, care îşi încearcă norocul urcându-se cu mic, cu mare în acelaşi vehicol electoral care i-a adus la guvernare în 2004: lupta anti-corupţie. Astfel, primul politician ieşit la luptă a fost Theodor Stolojan. Prim-vicepreşedintele PD-L a cerut celor două Birouri Permanente din Parlament eficienţă şi imparţialitate în rezolvarea cazurilor pentru care DNA a cerut Parlamentului autorizarea începerii urmăririi penale, motivând că tărăgănarea acestora afectează negativ imaginea externă a României. Ingenuitatea acestei solicitări ascunde printre altele şi o frustrare mai veche a PD-L, transformată cu măiestrie în avantaj: faptul că partidul nu deţine şefia niciuneia dintre Camere îi permite să lovească fără grijă în instituţia Parlamentului.
Cauza portocalie a beneficiat însă marţi de aportul nepreţuit al preşedintelui României. După bunul său obicei, prezent la un post public, de această dată de radio, Traian Băsescu a aruncat în luptă bombe electorale cu ceas: modificarea Constituţiei, veşnica luptă anti-corupţie, atacurile la adresa principalilor oponenţi politici (Iliescu, Năstase, Tăriceanu). Ignorat în ultimele săptămâni din pricina campaniei electorale pentru alegerile locale, Traian Băsescu n-a mai suportat liniştea apăsătoare de pe scena politică şi a dat el însuşi tonul spectacolului.
În realitate, dincolo de orice alegorii am putea închipui, nevoia PD-L şi a lui Traian Băsescu de a întreţine un climat conflictual permanent are un substrat mult mai prozaic: mobilizarea electoratului partidului. Speriaţi şi ei de absenteismul crescând, de trendul descendent dat de unele sondaje, democrat-liberalii se întorc la matcă şi încearcă să devină un magnet pentru cei care votează anti-Iliescu&Năstase sau anti-Tăriceanu.
Însă discursurile liderilor PD-L şi ale lui Traian Băsescu funcţionează parazitar, hrănindu-se din naivitatea sau nesăbuinţa celor care, ca ţinte ale atacurilor lor, răspund cu aceeaşi moneda provocării. Doar alimentate cu reacţii pe măsură, ele se pot multiplica şi diversifica, înjghebând reţeaua conflictului continuu care se mai risipise în ultima vreme, dar pe care PD-L şi Traian Băsescu şi-l doresc cu ardoare.
Politicienii nu sunt numai vânători tenace, aşa cum sugeram la început, ale căror instincte ne starnesc, în funcţie de gradul de suportabilitate al fiecăruia dintre noi, greaţa sau râsul. Uneori, politicienii dau în mintea copiilor. Şi încă de pe vremea jocurilor din copilărie ştim că pe scandalagii îi scoate din minţi indiferenţa eventualului adversar, pasivitatea sa, maniera în care acesta refuză să devină parte a unui conflict şi mai ales refuză să-i ofere arţăgosului măcar şansa de a câştiga, negându-i lupta în sine. Rămaşi fără raţiunea activităţii lor, pentru că dincolo de zona conflictului, de multe ori abilităţile şi capacităţile acestor personaje pălesc, certăreţii se agită brownian, se enervează în van împroşcând cu noroi în platoşele impasibilităţii celorlalţi şi sfârşesc istoviţi, cedând nervos propriilor furii.
Rămâne de văzut dacă celelalte partide politice au învăţat şi ele această lecţie elementară.
