Alegeri locale
Alegerile locale se apropie cu paşi repezi, partidele şi-au lansat candidaţii, au început să se formeze staff-urile de campanie. Până acum, atenţia mass-media a fost absorbită de procesul de desemnare a candidaţilor, atrasă fiind de tensiunile interne pe care acesta le-a provocat, sau de alianţele locale care s-au format pe ici pe colo.
În câteva zile, începe însă campania. O campanie a cărei importanţă este majoră, dacă ţinem seama de faptul că, la capătul său, nu vom afla doar cine va conduce destinele fiecărei comunităţi locale în parte pentru următorii patru ani, ci şi cam ce ne aşteaptă la alegerile parlamentare din toamnă. Iar aceasta nu doar din punctul de vedere al viitoarei configuraţii a scenei politice, ci şi a introducerii pentru prima dată a sistemului de vot uninominal în alegerea parlamentarilor.
Fiindcă acest sistem va fi „testat” la o scară diferită chiar la 1 iunie, prin alegerea uninominală a preşedinţior Consiliilor Judeţene. Şi este de aşteptat ca multe dintre învăţămintele ce vor fi trase acum să fie aplicate în toamnă când vor trebui ocupate scaunele de parlamentari.
Iar din acest punct de vedere, o importanţă majoră o are capacitatea de mobilizare a alegătorilor la urne. Şi aceasta pentru că, în condiţiile în care nu avem niciun motiv să credem că alegerile locale vor face nota discordantă faţă de confruntările electorale din ultima vreme, caracterizate de un absenteism tot mai ridicat, este mai mult decât evident că scrutinul de pe 1 iunie va fi decis mai întâi de toate de bătălia pentru atragerea la urne a alegătorilor. Ceea ce înseamnă că, dincolo de calibrarea strategiilor de marketing electoral, sau a celor media, este extrem de importantă construirea programelor electorale şi capacitatea acestora de a oferi răspunsuri la preocupările directe, materiale, ale cetăţenilor.
A apus vremea “politizării” alegerilor. După 18 ani de vot eminamente politic, mulţi dintre români şi-au peridut interesul pentru încleştările de pe scena politică, ajungând să ignore aproape complet pagina de poltică a ziarelor, sau emisiunile informative ale televiziunilor. Nemulţumirea faţă de clasa politică a crescut în paralel cu dezamăgirea faţă de modul în care sunt conduse treburile publice şi mai ales faţă de eficienţa cu care sunt administrate comunităţile din care fac parte.
Ca urmare, pentru cei puţini care aleg să meargă la urne şi nu s-au refugiat într-o frustrare pasivă, retrăgându-se din viaţa Cetăţii, s-ar putea să conteze mai puţin coloratura politică a candidaţilor şi mai mult măsura în care aceştia vor reuşi să convingă alegătorii că sunt interesaţi în mod real de problemele comunităţii şi că au soluţii viabile pentru rezolvarea acestora. Într-un cuvânt de măsura în care vor demonstra că pot fi buni administratori.
Iar dacă îşi doresc să mobilizeze alegătorii la urne, candidaţii ar trebuie să încerce mai degrabă să se implice într-o competiţie de proiecte şi idei, evitând pe cât posibil să provoace conflicte politicianiste sterile, care ar putea să agraveze absenteismul la vot pe 1 iunie.
Desigur însă că aici un rol deosebit de important îl are şi mass-media, care adesea privilegiază spectacularul, divertismentul în detrimentul celorlalte funcţii pe care ar trebui să le îndeplinească şi mai ales în detrimentul funcţiei de educare. Fiindcă mass-media poate să ridice ştacheta dezbaterii politice şi, mai ales, să atragă atenţia că pasivitatea nu poate fi o soluţie pentru schimbare.
