Despre votul uninominal
La 18 ani de la momentul când introducerea votului uninominal era pentru prima oară luată în considerare în CPUN, România are în sfârşit o lege care să pună în aplicare această idee.
Va însemna însă oare legea votată de către Camera Deputaţilor acum trei săptămâni cu adevărat o reformă? Iar dacă da, vor fi efectele sale benefice pentru democraţia românească?
Ca în atâtea alte ocazii şi în privinţa votului uninominal am reuşit să dăm dovadă de… originalitate, dat fiind că formula care a fost aprobată de către Parlament nu poate fi regăsită nicăieri altundeva în lume. Iar în asemenea condiţii este greu de prognosticat cât va fi ea de viabilă. Cu toate acestea însă, cei care, precum Cristi Preda, duc scepticismul la extrem, argumentand ca legea nu va face altceva decât să perpetueze actualul sistem electoral, fie dezinformează, fie se înşeală amarnic.
Că este aşa o dovedeşte chiar reacţia unora dintre cei care au contribuit la adoptarea legii şi care au criticat-o vehement, imediat după ce aceasta a fost adoptată de către Parlament. Voci venite atât dintr-o parte cât şi din cealaltă a spectrului politic, care au profeţit că aplicarea acestei legi, chiar şi în formula imperfectă actuală, ar putea conduce la dispariţia partidelor, aşa cum sunt ele astăzi si care au avertizat, trecând peste orice consemn intern, că sistemul actual nu va capitula fără luptă în faţa schimbării.
Şi va fi o schimbare. Mai intâi pentru că legea, aşa cum a trecut ea de votul Legislativului, avantajează partidele mari, fapt confirmat de către nemulţumirea PC şi PRM, care îşi văd serios compromise şansele de a se mai regăsi pe băncile viitorului Parlament. Aşadar este de anticipat că se va produce o polarizare a scenei politice şi, implicit, o limpezire a acesteia.
Pe de altă parte, este de anticipat că legea va conduce la mutaţii serioase la nivelul partidelor. Mai întâi fiindcă nu vor mai fi de ajuns doar câteva locomotive electorale, care să tragă după ele lista partidului, ci va fi necesară o întreagă garnitură de lideri capabili să aducă voturi în plan local. Ca urmare, este posibil ca Parlamentul să fie populat şi de manelişti sau vedete de televiziune, ori de oameni a căror singură calitate este banul. Însă accesul acestora va fi limitat de presiunea activului de partid şi a liderilor din teritoriu, care cu siguranţă nu au intrat în politică pentru a sta pe margine.
O altă schimbare majoră va fi aceea a modului în care aleşii se vor raporta la partide după ce se vor vedea intraţi în Parlament. Fiindcă disciplina de grup va căpăta un continut diferit de cel de acum, in condiţiile în care legătura dintre ales şi electorat va fi mult întărită.
Dincolo însă de toate aceste elemente concrete, mai există un motiv pentru care reforma electorală trebuie să producă efecte. Iar acesta este presiunea venită din partea alegătorilor, cărora li s-a inoculat în ultimii ani ideea că votul uninominal este soluţia reformării clasei politice.
Cel puţin în acest moment, votul pe liste de partid este compromis. O demonstrează fără putinţă de tăgadă absenteismul tot mai ridicat şi neîncrederea crescută în clasa politică şi Parlament. Alegătorii vor aşadar o schimbare, vor să încerce altceva. Cât va fi de multumitor acest altceva, rămâne de văzut. Dar dacă dorinţa electoratului nu va fi satisfăcută, rezultatele s-ar putea să fie devastatoare, iar clasa politică şi democraţia românească ar putea plăti scump. Aşadar, dacă politicienii noştri mai au instinct de supravieţuire, atunci ar fi bine ca aplicarea legii votului uninominal să reprezinte mai mult decât o ilustrare a celebrei zicale cu Măria şi pălăria.
