Românii şi Italia
Fără nicio îndoială, subiectul ultimelor zile în presa din România şi din Peninsulă l-a constituit scandalul creat în jurul infracţiunilor comise de un român în Italia. Amploarea dată de presa din cele două ţări a propulsat subiectul şi în atenţia mass-media din restul Europei astfel încât imaginea Italiei, cât mai cu seama a României au fost sever afectate.
Totuşi, ar fi o greşeală să considerăm că totul se reduce la o problemă de imagine şi, mai ales, că este doar problema României şi a Italiei. Nu. Adevărata problemă, şi mult mai gravă de altfel, ţine de capacitateea instituţiilor naţionale şi comunitare de a face faţă unei noi realităţi în contextul particular al lărgirii Uniunii Europene, dar şi al extinderii fenomenului de globablizare; este vorba despre creşterea numărului de imigranţi care îşi folosesc dreptul la liberă circulaţie pentru a-şi găsi un trai mai bun în interiorul graniţelor Uniunii.
În ultimii ani, un mare număr de cetăţeni români, de ordinul milioanelor, au emigrat pentru a-şi putea asigura un nivel al veniturilor suficient. Iar Italia, prin distanţa relativ mică, asemănările lingvistice (românii au putut să înveţe mai rapid italiana decât limbi ca engleza sau germana), precum şi prin politica destul de permisivă privind migraţia, a devenit unul dintre principalele puncte de atracţie. În condiţiile unei exod masiv, o parte dintre cei plecaţi au preferat să căştige bani practicând activităţi ilegale (mai ales furturi, cerşetorie şi prostituţie). Iar cum presa este peste tot atrasă mai curând de senzaţional şi exotic, faptele reprobabile ale concetăţenilor noştri, de etnie rromă sau nu, şi-au făcut cu uşurinţă loc pe prima pagină a ziarelor şi în buletinele de ştiri de la TV. Acest fapt, cuplat cu neliniştea naturală cauzată de prezenţa străinului au determinat o stare generală de nemulţumire faţă de prezenţa rromilor în Italia. Asemeni unui bulgăre de zăpadă, tensiunea s-a amplificat progresiv până a ajuns să cuprindă şi factorii de decizie. Pe fondul emoţional creat de infracţiunea, încă nedovedită, a lui Mailat s-a ajuns la emiterea decretului prin care autorităţile italiene pot expluza imigranţi din alte state membre ale UE, decret considerat de numeoşi observatori ca fiind contrar prevederilor legislaţiei comunitare şi drepturilor fundamentale ale omului.
Dacă modul de reacţie al autorităţilor italiene este de înţeles având în vedere necesitatea adaptării la cerinţele alegătorilor, nu acelaşi lucru se poate spune despre felul în care au acţionat autorităţile române. O reacţie întârziată, o succesiune de bâlbe, incapacitatea instituţională de a acorda asistenţă cetăţenilor români, dar şi lipsa de unitate politică internă care ar fi oferit mai multă forţă reacţiei politice la adresa Italiei sunt ingredintele principale ale înfrângerii statului român în acest veritabil război politic şi imagologic.
O altă problemă, pe care deja am semanalat-o, ţine de incapacitatea instituţiilor europene de a face faţă noilor realităţi de după extinderea UE la 27 de membrii. Acum se vede că Uniunea nu şi-a dezvoltat încă mecanismele de protecţie necesare pentru a stopa extinderea criminalităţii o dată cu extinderea dreptului la liberă circulaţie, dar nici politicile menite sa asigure o protecţie adecvată grupurilor vulnerabile. Iar comunitatea rromă reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile grupuri etnice în întreaga Uniune, nu doar în România, răspândirea lor rapidă în majoritatea ţărilor Uniunii transfromându-i într-o problemă comunitară.
Tocmai pentru că a scos în evidenţă vulnerabilităţile instituţiilor naţionale şi comunitare, cazul Mailat poate reprezenta o şansă pentru îmbunătăţirea politicilor comunitare în domeniul migraţiei, al protecţiei sociale şi al integrării minorităţilor. Iar pentru că un mare număr de cetăţeni români ar beneficia de pe urma unei astfel de îmbunătăţiri, autorităţilor române le revine obligaţia de a se fixa în prim-planul unor dezbateri europene pe acest subiect care să ducă la lurea unor decizii.
