Alegeri europene. Oferte de campanie. Iluzii şi deziluzii

Alegerile europene. Primele din istorie pentru România. Şi un mare paradox. În ţara în care se înregistrează cel mai mare procent de păreri favorabile faţă de Uniunea Europeană, vom avea probabil una dintre cele mai mici participări la scrutinul pentru Parlamentul European. Explicaţii? Mai multe.
În primul rând oboseala electoratului. După 3 ani de scandaluri politice, după un referendum zgomotos şi după un şirag de caltaboşi asezonaţi cu pălincă, românilor le-a cam pierit cheful de politică. Zarva pe care o intreţin pe cele două televiziuni de nişă câţiva “comentatori” cu simbrie, autointitulaţi politici, este moartea telecomenzii.
În al doilea rând, lecţia referendumului. 44% participare la un referendum care avea drept subiect demiterea preşedintelui ţării este catastrofală pentru simţul civic al participării politice. Dacă pentru a-l salva/îngropa pe Băsescu au venit la vot doar 44% dintre români, atunci pentru a trimite câţiva cetateni la euro-Parlamentul de la Bruxelles/Strasbourg pe salarii de zeci de mii de euro, nu vor veni la vot mai mult de 30%. În acest moment nu este foarte clar de ce ar veni românii la vot. La doar un an de la integrare, legătura noastră cu Europa e mai mult o umoare de galerie. Ne strigăm pasiunea pentru UE, dar în realitate habar nu avem ce înseamnă să fii comunitar. Privim din tribună la joc, dar nu- înţelegem fineţurile, tactica, strategia. Poate cu excepţia celor care au avut şansa să călătorească în Statele Membre şi au scăpat de vize ori s-au aşezat în aeroport la ghişeul “Cetăţeni UE”. Nici campania electorală care stă să înceapă nu prea ne ajută. Ofertele partidelor se adaptează şi ele apatiei. Nimeni nu prea vorbeşte despre teme europene pentru că ar fi ca şi cum ai vorbi în cantoneză la Cuca Măcăii. Prin urmare, partidele politice pun la bătaie asset-urile lor interne. PSD vorbeste despre cresterea pensiilor pe care a reuşit să o impună guvernului anul acesta, despre subvenţiile pentru agricultori sau despre salarii mari pentru familiile care muncesc din greu toate ambalate într-un format electoral interactiv, botazat “Tu faci oferta!” Bineînţeles nu lipseşte limbajul critic virulent al unui partid de opoziţie la adresa guvernării din ultimii 3 ani. Liberalii, ameţiţi de palinca lui Remeş şi cu spectrul ratării pragului electoral deasupra capului, spun că au cea mai bună listă de candidaţi, încercând totodată să pedaleze, făcand în ciudă raţiunii, pe realizările Guvernului. Realizările din care, spre nefericirea poporului, va lipsi sfântul caltaboş… Cea mai importantă ştire din campania electorală a PD a fost aceea că Traian Băsescu va fi prezent la lansarea candidaţilor democraţi. Aceasta este singura campanie a PD, alături de apelul de formă la realizările miniştrilor democraţi pe zona procesului de integrare. A, şi era să uităm, critica deloc convingătoare pentru un fost partener în Alianţa D.A., la adresa Guvernului Tăriceanu II. UDMR vorbeşte, evident, despre apărarea drepturilor minorităţilor în cadrul UE, dar şi de regiuni de dezvoltare, obligatoriu trasate în jurul concentrărilor de populaţie maghiară. Oferta de campanie a PLD este şi ea clară şi foarte… picantă: e Theodor Stolojan. Liberal-democraţii sunt sinceri spunând că lasă temele europene contracandidaţilor, partidul concentrându-se pe critica la adresa guvernului?! Restul partidelor gravitează în acelaşi registru sau nu gravitează deloc. PIN defilează cu Lavinia Şandru pe post de Theodor Stolojan, PC cu boxerul Mihai Leu la bumbăceală, în timp ce PRM încă se chinuie să explice electoratului cum s-a produs minunea sprijinului pentru un Guvern cu Laszlo şi Attila în rol de dregători de vază . În aceste condiţii, previziunile Strategic Thinking Group pentru alegerile europene sunt o participare între 25 şi 30%, o campanie nu foarte colorată şi câteva surprize la vot. Cel puţin o cădere de răsunet, un balon dezumflat şi un scor care va enerva mulţi comentatori insipizi.

sus

Lasa un comentariu